Cele 4 tipuri de abilități lingvistice

În articolul despre utilitatea examenelor ÖSD, am explicat faptul că examenul la o limbă străină are de fapt la bază testarea abilităților lingvistice în acea limbă. Deși puteți întreba pe cineva dacă „știe” o anumită limbă străină, termenul general constă de fapt în mai multe abilități distincte. Cele patru abilități implicate în competența lingvistică sunt ascultarea, vorbirea, citirea și scrierea.

Aceste abilități pot fi clasificate după direcția și metoda lor de comunicare. Ascultarea și cititul sunt ambele modalități de a primi input-ul lingvistic, în timp ce vorbirea și scrisul sunt ambele modalități de a produce rezultate lingvistice. Aceste perechi diferă unele de altele când vine vorba de direcția de comunicare. A asculta și a vorbi implică actul de comunicare orală, în timp ce cititul și scrisul implică actul de comunicare scrisă.

Să aruncăm o privire mai atentă asupra celor patru abilități lingvistice:

1. Ascultarea
2. Vorbirea
3. Citirea
4. Scrierea

1. Ascultarea

Abilitățile de ascultare într-o anumită limbă implică înțelegerea comunicării orale. Când copiii încep să pronunțe primele cuvinte, ascultarea părinților lor și a altora vorbind în jurul lor este pasul inițial către înțelegere și capacitatea de ascultare. Unii oameni dobândesc și o a doua limbă prin imersiune, abilitățile lor de ascultare dezvoltându-se cel mai devreme.

Ascultarea în viața reală are loc în diferite situații și folosește diferite niveluri de procesare mentală. De exemplu, când ascultăm o persoană care vorbește la radio sau oameni care discută ceva într-o întâlnire, noi nu suntem participanți, ci doar ascultători (ascultare receptivă). În conversații, însă, trebuie să fim atât ascultători, cât și vorbitori (ascultare interactivă). Testele bune implică ambele tipuri de ascultare.

Ascultarea în viața reală implică, de asemenea, indicii vizuale, care oferă sprijin pe măsură ce ascultătorii descifrează mesajul. Acest lucru nu este pe deplin posibil în testele de ascultare, dar o rubrică scurtă la începutul fiecărei secțiuni poate compensa absența suportului vizual. Ascultarea implică, de asemenea, o gamă largă de voci, accente și viteza de vorbire, iar acest lucru ar trebui să se reflecte în teste.

2. Vorbirea

Când o mamă spune o poveste sau când un profesor ține o prelegere, ei transferă informații sub forma unui monolog. Când prietenii stau pe chat sau angajații unei firme au o întâlnire, ei fac schimb de informații. Pe cât posibil, testele trebuie să includă sarcini care folosesc diferite caracteristici ale vorbirii și care includ atât monologul, cât și interacțiunea. 

Vorbirea în viața reală depinde nu doar de gramatică și de vocabular, ci și de utilizarea lor pentru a vorbi într-un mod inteligibil, logic, care este fluent și funcționează ca parte a unei conversații. Aceste cerințe ar trebui să se reflecte în criteriile de evaluare pentru a se asigura că toate aspectele vorbirii care contează în comunicarea din viața reală primesc o pondere adecvată, iar categorii precum gramatica și vocabularul, deși fundamentale pentru vorbire, nu sunt testate excesiv.

Oamenii se referă adesea la vorbirea unei limbi într-un mod general care cuprinde mai multe moduri de utilizare a unei limbi. De exemplu, ei pot spune că vorbesc o anumită limbă atunci când o afirmație mai precisă ar fi că sunt capabili să comunice în acea limbă folosind toate cele patru abilități de comunicare. Cu toate acestea, vorbirea este o abilitate specifică care, împreună cu ascultarea, este necesară pentru a negocia sensul unei conversații. Vorbirea necesită comunicare în timp real și poate fi una dintre cele mai dificile de dezvoltat, dar și cele mai valoroase dintre cele patru abilități.

3. Citirea

Înțelegerea limbajului oral și limbajul scris sunt două abilități foarte diferite. Abilitatea de a citi presupune înțelegerea sensului limbajului scris. O persoană poate fi capabilă să vorbească o limbă cu un nivel ridicat de competență, dar să fie complet incapabil să o citească, în timp ce altora le poate fi mai ușor să citească decât să vorbească, deoarece pot consuma și procesa limba în propriul ritm.

Gradul de dificultate în a învăța să citească într-o a doua limbă depinde parțial de cât de asemănător sau diferit este sistemul de scriere față de cel al primei limbi a unei persoane. De exemplu, majoritatea limbilor europene folosesc alfabetul latin, cel mai folosit sistem de scriere alfabetică din lume, făcând literele să apară similare pe pagină. Prin urmare, un vorbitor nativ de engleză poate fi capabil să învețe să citească în spaniolă relativ ușor. Cu toate acestea, cunoașterea alfabetului latin nu vă va ajuta să înțelegeți scrierea arabă sau caracterele chinezești. Testele de citire vă pot ajuta să vă determinați competența în citirea unei limbi.

Există diferite tipuri de lectură – am putea citi o carte de plăcere, un ziar pentru informații și un email pentru a primi o actualizare de la un prieten. De asemenea, citim la diferite niveluri de atenție/procesare mentală: uneori citim cu atenție, de ex. un capitol de carte pe un subiect care ne interesează și, uneori, citim cu promptitudine, de ex. răsfoind o recenzie a unui film pentru a afla esența.

Când citim, uneori, ne concentrăm doar pe sensul cuvintelor individuale („lectura locală”), dar de obicei citim dincolo de sensul cuvintelor și propozițiilor individuale pentru a înțelege sensul general al paragrafelor întregi („lectura globală”). Acest lucru implică diferite tipuri de procese mentale, iar testele de citire bune includ o serie de sarcini care exploatează atât lectura rapidă, cât și cea atentă la nivel local și global.

4. Scrierea

Scrisul vine cu aceleași provocări implicate în citire, deoarece sistemele de scriere variază de la o limbă la alta. Să înveți să scrii într-o a doua limbă care folosește un sistem complet diferit de cel cu care ești familiarizat poate fi deosebit de dificil. Scrisul nu vine la fel de natural ca vorbirea, chiar și atunci când dobândim prima noastră limbă, așa că poate fi o abilitate provocatoare pentru cursanții de limbi străine. Acesta este motivul pentru care studenții urmează adesea cursuri de scris în limba lor maternă pe parcursul carierei lor educaționale.

Scrierea în viața reală presupune capacitatea de a produce diferite tipuri de scriere. Aceasta implică scrierea simplă, cum ar fi completarea unui formular, sau scrierea unui scurt e-mail pentru a scrie rapoarte, scrisori, povestiri, articole etc. Sunt necesare diferite sarcini de scriere (genuri) în testele de scris bune; la nivelurile inferioare de competență, cei care susțin testul ar putea scrie un e-mail și o notă unui prieten, la nivelurile superioare ar putea fi nevoiți să scrie un eseu pentru un profesor, o recenzie de carte sau un articol. Această gamă de sarcini se adaugă la autenticitatea examenelor scrise.

Categoriile de evaluare pentru scris ar trebui să reflecte, de asemenea, trăsăturile importante ale scrisului din viața reală. De exemplu, ei ar trebui să se concentreze nu doar pe acuratețea gramaticii și vocabularului, ci și pe cât de bine a fost finalizată sarcina, cum este organizată și cât de adecvate sunt stilul și registrul pentru sarcină.